De multe ori, un proiect video pare simplu din exterior. Ajungi, filmezi, pleci. Dar în realitate, fiecare cadru are o poveste. Pentru a filma clipul de promovare pentru Overall Company, am mers împreună cu soțul meu – „pietonul” din cadrele clipului – la Muzeul Astra din Sibiu. Obiectivul era să surprindem diferența dintre o trecere de pietoni iluminată de sistemul Overall și una cu un sistem tradițional. Ceea ce nu știam era că aveam să trăim pe pielea noastră exact problema pe care încercam s-o documentăm.
Am filmat în mai multe nopți, pe la orele 22, 23 și chiar 24, sperând că traficul va fi redus. Nu a fost deloc așa. Mașini treceau în viteză, iar eu și soțul meu ne-am dat seama rapid că, dacă exagerăm, putem deveni noi înșine victimele unui accident.
Un experiment riscat și o decizie greu de luat
Am filmat la cele două intrări principale ale muzeului: Poarta 1, unde fusese instalat sistemul de iluminat conceput de Overall Company, și Poarta 2, unde exista un sistem de iluminat clasic. Am folosit atât cadre de la sol, cât și cadre aeriene. La Poarta 1, ne-am simțit în siguranță. Știam, chiar simțeam, că vom fi văzuți. Lumina scotea perfect în evidență pietonii și făcea trecerea vizibilă de la distanță. Vă las aici o fotografie, dar am inclus un asemenea cadru și în clipul meu pe care îl gășiți mai jos.

La Poarta 2, experiența a fost complet diferită. Inițial am vrut să filmez un cadru curajos, în care mergeam pe trecere și filmam mașinile care se apropiau. Am renunțat însă rapid. Mașinile se apropiau prea repede și am simțit cu adevărat teama de a nu fi văzută. În acel moment, am realizat că siguranța noastră este mai importantă decât orice cadru perfect. Am renunțat și am filmat doar cadre clasice, asigurându-ne că amândoi suntem în siguranță. Am reușit totuși să surprind câteva cadre cu mașini care trec în viteză, inclusiv unul în care se vede clar viteza cu care trece o mașină exact când soțul meu tocmai a ieșit de pe trecere. (Găsiți aceste cadre în prima parte a clipului.)
De ce am ales miniatura cu brațele ridicate
Această experiență personală este motivul pentru care am ales miniatura pe care o vedeți în clip. Este o imagine surprinsă la Poarta 1, unde Adelin Vaicar și echipa lui de la Overall Company au instalat sistemul lor de iluminat. Pe acea trecere, am simțit un sentiment de ușurare și chiar de recunoștință. „Da, aici putem trece în siguranță”, mi-am spus. Gestul pietonului – soțul meu – cu brațele ridicate reprezintă exact acel sentiment de mulțumire și siguranță.
Acest proiect mi-a arătat, o dată în plus, că munca mea este mai mult decât crearea de videoclipuri. Video-ul este un instrument prin care putem arăta soluții reale la probleme reale, contribuind la siguranța noastră, mai ales că iarna se apropie și lumina zilei se va scurta considerabil. Un sistem de iluminat corespunzător este extrem de necesar pentru a asigura siguranța pietonilor și pentru a evita accidentele. Mă simt recunoscătoare că munca mea poate contribui la proiecte care chiar salvează vieți. Felicitări echipei Overall pentru inițiativă!
Voi ce părere aveți despre trecerile de pietoni slab iluminate ?Ce credeți că ar trebui să facem pentru a crește siguranța pietonilor?


Lasă un comentariu